Maia Sandu condamnă atacurile nocturne ale Rusiei asupra Ucrainei și denunță încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova

Redacția SafeNews

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a reacționat ferm după atacurile masive lansate de Rusia asupra Ucrainei în noaptea de vineri spre sâmbătă, atacuri care au durat aproape zece ore și în timpul cărora două drone rusești au pătruns în spațiul aerian al țării noastre. Într-o postare publicată pe platforma X, Sandu a criticat dur agresiunea și a cerut respectarea securității regionale.

Lidera de la Chișinău a subliniat că amploarea atacurilor demonstrează lipsa oricărei intenții reale de dialog din partea Moscovei:

„Un atac brutal de 10 ore asupra Ucrainei. Aceasta nu este limbajul diplomaţiei şi nici al unei ţări care pretinde că negociază pacea. În drumul lor spre uciderea civililor, dronele ruseşti au încălcat din nou spaţiul aerian moldovenesc, forţând închiderea temporară a acestuia. Condamnăm aceste atacuri şi suntem alături de Ucraina”, a scris Maia Sandu.

PUBLICITATE

Potrivit autorităților, două drone au survolat spațiul aerian național, incidentul fiind detectat în zona de nord a țării. Ca măsură de precauție, traficul aerian a fost închis temporar, iar structurile de securitate au fost mobilizate pentru verificări suplimentare.