Colegiul de disciplină și etică a anunțat finalizarea procedurilor disciplinare împotriva a trei procurori, decizia finală fiind eliberarea acestora din funcție pentru fapte de corupție.
Decizia a fost luată după verificările efectuate de Inspecția procurorilor, care au constatat că Veaceslav Vacari (Procuratura Bălți), Eugeniu Trocin (Procuratura Edineț) și Lilia Ureche (Procuratura Hâncești) au încălcat grav normele de integritate și etică profesională, manifestând comportamente incompatibile cu statutul lor și prejudiciind imaginea Procuraturii.
Conform Colegiului, abaterile disciplinare săvârșite de cei trei procurori au afectat demnitatea funcției și au ridicat semne de întrebare asupra integrității sistemului judiciar.
Hotărârile pot fi contestate la Consiliul Superior al Procurorilor în termen de 15 zile de la comunicare.


