Banca Națională a Moldovei (BNM) a început retragerea treptată a bancnotelor de 1, 5 și 10 lei, pe măsură ce acestea se deteriorează, în favoarea monedelor cu aceeași valoare. În prezent, bancnotele și monedele circulă în paralel.
„Bancnotele care ajung la BNM sunt scoase din circulație, iar când se va decide retragerea definitivă, vom anunța un termen clar. Până atunci, acestea mai circulă”, a explicat Corneliu Crețu, șeful Direcției Operațiuni cu Numerar din cadrul BNM, pentru postul public de televiziune.
Crețu a subliniat că bancnotele de valoare mică se deteriorează mult mai rapid decât cele de valoare mai mare, motiv pentru care, în 2018, BNM a introdus monedele de 1, 2, 5 și 10 lei, unele fără echivalent sub formă de bancnotă.
Persoanele care dețin bancnote deteriorate – murdare, rupte, arse sau cu înscrisuri – le pot schimba gratuit la BNM sau la filialele băncilor comerciale, cu condiția ca cel puțin 55% din suprafața bancnotei să fie intactă.
BNM continuă să îmbunătățească elementele de securitate ale leului, ultima actualizare fiind realizată în 2015. Bancnotele autentice pot fi recunoscute prin firul de siguranță din substratul de bumbac și filigranul cu portretul lui Ștefan cel Mare și acronimul BNM. În caz de dubii, personalul băncilor poate verifica autenticitatea bancnotelor cu lumini infraroșii sau ultraviolete.
Retragerea bancnotelor coincide cu Ziua Monedei Naționale, sărbătorită pe 29 noiembrie, când se marchează 32 de ani de la introducerea leului moldovenesc, care a înlocuit rubla sovietică și cuponul BNM. Din 2 decembrie 1993, leul a devenit singurul mijloc legal de plată în Republica Moldova.


