Acasă Justiţie Vladislav Clima, despre invalidarea alegerilor din Chișinău: „A fost o decizie nepopulară”

Vladislav Clima, despre invalidarea alegerilor din Chișinău: „A fost o decizie nepopulară”

0

Vladislav Clima magistratul care a menţinut decizia Judecătoriei Chişinău, sediul Centru, privind anularea alegerilor din data de 3 iunie din Chișinău, prin care mandatul de primar a lui Andrei Năstase a fost invalidat, a declarat că decizia luată de acesta a fost una corectă, dar nepopulară.

„Nu m-a telefonat absolut nimeni, nu ma influențat nimeni. (…) Nu era nevoie ca cineva să o ceară. Faptele erau constate de instanță”, a răspuns Vladislav Clima, fiind întrebat dacă i-a solicitat cineva această decizie.

Vladislav Clima a mai precizat că decizia luată a fost una „nepopulară”, dar corectă și legală, iar presiunea a fost enormă.

„Nu vreau să zic că noi ne-am simțit bine după”, a mai adăugat Vladislav Clima.

Amintim că pe data de 28 iulie Vladislav Clima a fost ales noul președinte al Curții de Apel Chișinău. Decizia a fost luată de membrii Consiliului Superior al Magistraturii. Vladislav Clima este judecător din 2006, fiind numit în funcție la Judecătoria Ciocana.

În ultimii ani, Vladislav Clima s-a remarcat prin sentințe la mai multe dosare controversate

Magistratul a menținut decizia primei instanțe de anulare a alegerilor primarului mun. Chișinău. Anterior, a dispus atribuirea unui teren de 1,1 ha de la Moldexpo pentru compania Finpar Invest, beneficiarul căreia era Vladimir Plahotniuc și unde se află sediul Holdingul media deținut de fostul lider PDM, decizia fiind ulterior anulată de Curtea Supremă de Justiție.

Clima este cel care a suspendat hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii privind suspendarea din funcție a judecătorului Sternioală Oleg, care ulterior a fost casată de Curtea Supremă de Justiție.

jurnal.md

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.