Ofițerii Direcției investigații „Sud” a INI au documentat, pe parcursul lunii noiembrie, activitatea mai multor persoane bănuite de creșterea, păstrarea, consumul și comercializarea drogurilor pe teritoriul raioanelor Cahul și Cantemir.
În urma perchezițiilor autorizate la domiciliile a patru persoane cu vârste cuprinse între 39 și 53 de ani, polițiștii au descoperit droguri de tip hidropon, precum și plante uscate de cânepă. Cantitatea totală de masă vegetală, aflată deja în faza de produs finit, este estimată la aproximativ 7 kilograme.
Potrivit estimărilor preliminare, dacă ar fi ajuns pe piața neagră, drogurile ar fi generat un profit de peste 2 milioane de lei.
Substanțele interzise au fost ridicate și transmise pentru efectuarea expertizei, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea altor persoane implicate în activitatea ilegală.
Conform legislației, persoanele culpabile de astfel de infracțiuni riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 3 până la 7 ani.


