VIDEO | Tragedie pe traseul Ohrincea–Cruglic: un șofer a murit după ce s-a izbit cu mașina de o stație de autobuz

Redacția SafeNews

În această dimineață, Poliția din Criuleni a fost sesizată despre producerea unui accident grav pe traseul Ohrincea–Cruglic. Potrivit informațiilor preliminare, un automobil Volkswagen s-a izbit de stația de așteptare a transportului public din apropierea satului Cruglic. În urma impactului, mașina a luat foc, iar conducătorul auto, un bărbat de 33 de ani, originar din raionul Rîbnița, a decedat.

Anterior accidentului, vehiculul fusese observat de un echipaj al Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP) în stația din localitatea Ivancea, raionul Orhei. În timpul verificărilor, polițiștii i-au solicitat șoferului documentele și efectuarea testului alcoolscopic, însă acesta a refuzat și a părăsit locul, ignorând indicațiile legale.

Pe traseul R-6–G-72, bărbatul nu a oprit la semnalele agenților și se deplasa cu viteză excesivă. În apropierea satului Cruglic, pe un carosabil umed, a pierdut controlul volanului și s-a izbit de stație.

PUBLICITATE

Polițiștii au acordat primul ajutor până la sosirea ambulanței, însă medicii au constatat decesul. Cadavrul a fost transportat pentru efectuarea expertizei medico-legale, pentru a se stabili cauza exactă a morții.

Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.