Procedura angajării răspunderii Guvernului este stipulată în Constituție. Legea Supremă notează doar că Executivul poate să-și angajeze răspunderea în fața Parlamentului asupra unui program, legi, politici generale sau chiar a unei declarații. Potrivit procedurii, proiectul pentru care Guvernul și-a angajat răspunderea intră automat în vigoare în trei zile, dacă Executivul nu e demis prin moțiune de cenzură. De exemplu, în cazul Guvernului Sandu, angajarea răspunderii a tras după sine o moțiune.
Ceea ce s-a întâmplat astăzi în Parlament a fost o lipsă de cvorum, când din 101 de deputați s-au prezentat doar 39. Prin asta s-a neutralizat și „pericolul” înregistrării unei potențiale moțiuni de cenzură.
„Dacă Guvernul nu a fost demis, proiectul de lege prezentat se consideră adoptat, iar programul sau declaraţia de politică generală devine obligatorie pentru Guvern”, scrie în Constituție.
Mai mult, o hotărâre a Curții Constituționale, din 2011, explică procedura mai pe larg.
Curtea menționează că, spre deosebire de procedura legislativă obișnuită, adoptarea proiectului de lege prin angajarea răspunderii Guvernului nu presupune dezbaterea proiectului potrivit procedurii legislative ordinare în comisiile de specialitate ale Parlamentului și în plen. În acest caz proiectele sunt supuse unei dezbateri strict politice, avînd drept consecinţă menţinerea sau demiterea Guvernului prin retragerea încrederii acordate de Parlament.
Respectiv, o lipsă de cvorum în Parlament a „neutralizat” și posibilitatea de a înregistra o moțiune de cenzură.
„Proiectul e înregistrat, curg cele 72 de ore, iar dacă nu a fost cvorum nu se poate dezbate nici moțiunea de cenzură”, a precizat șeful Direcției Juridice a Parlamentului, Ion Creangă.
„Se consideră, în mod normal, că pachetul de legi pentru care Guvernul și-a angajat răspunderea trece. În cazul în care nu s-au prezentat suficienți deputați în Parlament pentru a vota împotrivă, înseamnă că nu are loc nici o eventuală moțiune împotriva Guvernului”, ne-a explicat, pe scurt, fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase.
Amintim căm ședința Parlamentului în cadrul căreia trebuia să fie aprobată angajarea răspunderii de Guvern, s-a încheiat înainte de a începe. Asta pentru că deputații socialiști și cei democrați nu s-au prezentat la întrunire. În lipsa cvorumului, ședința a fost anulată. Opoziția s-a arătat scandalizată de acest fapt, numind-o „obrăznicie” și „nesimțire”.
„Dle Chicu, nu vă este rușine? Pentru ce ne-ați chemat astăzi aici? Unde vă sunt colegii din majoritatea parlamentară?”, l-a întrebat vicepreședintele Parlamentului Mihai Popșoi, purtând o mască de protecție pe față.
În replică, premierul a declarat că nu are colegi în Parlament și că nu are de ce să poate mască pentru că este un om sănătos. „La capitolul rușine, arătați-vă obrăjorii să îi văd cât sunt de roșii”, a replicat Chicu.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.