Un bărbat prins la volan sub influența drogurilor în Sireți, Strășeni

Redacția SafeNews

În localitatea Sireți, raionul Strășeni, polițiștii Secției Patrulare Centru au oprit un automobil Ford care circula neuniform pe drum. La verificări, conducătorul, în vârstă de 33 de ani, a fost escortat la examinarea medicală pentru consum de substanțe interzise.

Testele au confirmat prezența marijuanei în organism, iar vehiculul a fost dus la parcarea specială. Materialele cazului au fost transmise instanței de judecată pentru a fi aplicate sancțiunile legale.

Conducerea unui mijloc de transport sub influența substanțelor narcotice se pedepsește cu amendă între 7 500 și 125 000 de lei, cu închisoare de 1 până la 3 ani și cu anularea dreptului de a conduce.

PUBLICITATE