Avocatul Igor Popa a dezvăluit în cadrul emisiunii „Secretele Puterii”, la Jurnal TV, că s-a văzut anul acesta cu Vladimir Plahotniuc, la Miami, și că fostul lider PD se lăuda că SUA vor să-l folosească în niște misiuni, dar și că are de gând să se întoarcă în Republica Moldova până la sfârșitul acestui an.
Întrebat când a discutat ultima dată cu Plahotniuc, avocatul Igor Popa a răspuns:
„Pot să vă spun și exact. Asta a fost anul ăsta, l-a sunat un avocat care îl reprezintă acolo și l-a chemat la discuție. Eu i-am spus: „Lașule, ce faci aici? De ce ai făcut mizeria asta în Moldova și m-ai certat cu Filat?”.
El stătea într-o cafenea și tremura ca un șoarece și îmi spunea, jurându-se pe copiii lui, că n-a făcut asta. Și îmi spunea că până la sfârșitul anului se va întoarce în Republica Moldova și „totul va fi bine”. La asta i-am răspuns: să vedem”.
Potrivit avocatului, după fuga din RM Plahotniuc ar mai fi colindat niște țări, lucru recunoscut în cadrul întâlnirii de la Miami.
„El a spus că a vizitat România, Ucraina, că americanii vor să-l folosească pe el în nu știu ce misiuni. Niște povești de-ale lui, brașoave. El își imaginează că poate să mai facă un serviciu americanilor”, a declarat Igor Popa.
Întrebat ce a avut de discutat cu Plahotniuc și de ce s-a întâlnit cu el, fostul avocat al lui Vladimir Filat a spus:
„Eu călătoresc foarte mult și am proiecte la nivel global. Când m-am întâlnit cu acest individ a fost printre altele, n-am fost pentru el”.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.
Se plimba, ce filat nu are bani !