Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj emoționant cu privire la dispariția lui Ilie Ilașcu, unul dintre cei mai importanți luptători pentru drepturile românilor din regiunea transnistreană.
„A plecat dintre noi Ilie Ilașcu, un adevărat erou al Mișcării de Eliberare Națională, care a luptat cu toată ființa sa pentru libertate, pentru românism. Curajul său l-a transformat într-un simbol al rezistenței împotriva regimului separatist din stânga Nistrului și al afirmării identității românești”, a scris Maia Sandu.
Președinta a transmis, de asemenea, condoleanțe familiei îndurerate și celor apropiați și a adăugat: „Dumnezeu să-l odihnească în pace.”
Ilie Ilașcu, născut în 1952, a devenit cunoscut pe plan internațional pentru implicarea sa în apărarea drepturilor românilor din Transnistria și pentru detenția sa controversată timp de aproape nouă ani, care a atras atenția Curții Europene a Drepturilor Omului.

