Cel puțin 13 persoane au fost rănite, dintre care două în stare gravă, după ce o mașină a intrat într-o mulțime în timpul unui demolition derby în orașul Walcha, sud-estul Australiei, sâmbătă seara, a anunțat poliția din New South Wales, citată de BBC.
⚠️WARNING: This post describes a mass casualty incident.
Nine people were injured, one critically, after a car crashed into a crowd during a demolition derby in Walcha, New South Wales, on Saturday night.1
The incident occurred at the annual Walcha Motorcycle Rally. Police said… pic.twitter.com/PNQQHOg4YR
— True Crime Updates (@TrueCrimeUpdat) November 16, 2025
Accidentul a avut loc când vehiculul a trecut prin gard și a lovit tribuna evenimentului, care face parte din raliul anual Walcha Motorcycle Rally. Poliția a precizat că vârsta victimelor variază între 20 și 75 de ani, iar persoana grav rănită este un bărbat de 54 de ani. Șapte dintre răniți au fost spitalizați și se află în recuperare.
More than a dozen people have been injured after a driver in a demolition derby lost control and ploughed into the crowd in Walcha. @tayloraiken_ pic.twitter.com/BoZp1meI7L
— 7NEWS Sydney (@7NewsSydney) November 16, 2025
Autoritățile au declarat că șoferul, în vârstă de 27 de ani, a fost implicat într-o coliziune pe pistă chiar înainte de a intra în gard. Ancheta este în desfășurare pentru a stabili împrejurările exacte ale incidentului.
Brendan Moylan, membru al parlamentului pentru Northern Tablelands, a mulțumit echipelor de intervenție și martorilor pentru acțiunea rapidă și profesionistă, subliniind că gândurile sale sunt alături de toți cei afectați.
Consiliul Walcha a transmis, printr-o postare pe Facebook, că este „șocat și uimit de nefericitul accident” și că va colabora cu autoritățile pentru a examina circumstanțele evenimentului, avertizând că orice comentariu înainte de finalizarea anchetei ar fi „inadecvat”.
Raliul de motociclete Walcha este cunoscut ca un eveniment popular pentru pasionații de motoare și atrage anual numeroși participanți.


