Ofițerii Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane, împreună cu organele de urmărire penală ale Inspectoratului Național de Investigații și procurorii PCCOCS, au reținut trei persoane – doi cetățeni români și un cetățean al Republicii Moldova – bănuiți de comiterea infracțiunii de șantaj asupra unei tinere de 22 de ani.
Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii octombrie 2025, un grup format din persoane originare din România și Republica Moldova a identificat victima pe rețelele de socializare. În urma discuțiilor online, unul dintre suspecți ar fi constrâns-o să-și predea automobilul, amenințând-o atât cu violențe fizice, cât și cu distribuirea unor informații defăimătoare.
Tânăra a rupt legătura cu suspectul după ce a realizat că este manipulată, moment în care presiunile și amenințările au devenit mai intense. Cei doi cetățeni români, sprijiniți de un cetățean moldovean, s-au deplasat în sectorul Buiucani al capitalei pentru a ridica mașina și a o duce în România. Aceștia au fost însă reținuți la fața locului cu sprijinul mascaților din cadrul BPDS „Fulger”.
Doi dintre suspecți au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, iar al treilea se află în arest la domiciliu, colaborând cu ancheta.
Dacă vor fi găsiți vinovați, cei trei riscă între 5 și 7 ani de închisoare și amendă între 42 500 și 67 500 de lei.


