Deputat PAS îl acuză pe Vasile Costiuc de venituri nedeclarate. Liderul Partidului Democrația Acasă nu a comentat

Redacția SafeNews

„Am aflat că dumnealui a obținut venituri ilegale și că a uitat să le declare la Fisc.” Acuzația a fost lansată în plenul Parlamentului de deputata PAS Victoria Belous, vizându-l pe deputatul Partidului Democrația Acasă, Vasile Costiuc. Potrivit acesteia, Costiuc ar fi obținut venituri nedeclarate, iar cazul ar trebui verificat de Serviciul Fiscal de Stat.

„Astăzi, în sală, toți iar s-au rupt pentru deficit. Mi-a plăcut foarte mult (…) Vreau să-l provoc pe domnul Costiuc în sală, dar eu am aflat că dumnealui a obținut venituri ilegale și că a uitat să le declare la Fisc”, a afirmat Belous.

Într-un mod ironic, deputata l-a invitat public pe Costiuc să depună declarația fiscală până la sfârșitul anului, subliniind că acest lucru ar putea contribui la diminuarea deficitului bugetar. Ea a mai reamintit că Fiscul primește declarații și pentru perioadele anterioare.

PUBLICITATE

„Noi deficitul îl diminuăm”, a spus Belous, adăugând că astfel statul ar putea restitui datoriile față de agenții economici și ar demonstra „patriotismul și dragostea de țară”.

Vasile Costiuc nu a comentat, deocamdată, acuzațiile aduse în plen.