Guvernul Ucrainei l-a demis miercuri dimineață pe Herman Galușcenko din funcția de ministru al Justiției, ca urmare a suspiciunilor de implicare într-o schemă de comisioane ilegale la Compania Națională de Energie Atomică, Energoatom.
Decizia a fost anunțată de prim-ministrul Iulia Sviridenko, care a convocat o ședință extraordinară de guvern pentru a analiza situația. Galușcenko, fost ministru al Energiei până în iulie, este suspectat de implicare într-o rețea care ar fi obținut cel puțin 100 de milioane de dolari din contracte ale Energoatom acordate unor firme private, potrivit anchetei Biroului Național Anticorupție (NABU).
Deputatul Iaroslav Jeleznak a invocat drept motive corupția sistemică și posibile legături ale lui Galușcenko cu fostul parlamentar Andri Derkaci, declarat agent al FSB-ului rus și fugit în Rusia. Ancheta menționează și conexiuni cu omul de afaceri Timur Mindici, fost partener de business al președintelui Volodimir Zelenski, care ar fi influențat deciziile lui Galușcenko și ale altor oficiali de rang înalt din guvern.
Funcția de ministru al Justiției va fi preluată interimar de ministrul adjunct Liudmila Sugak, până la numirea unui succesor permanent. Ancheta continuă, iar autoritățile ucrainene subliniază că vor lua toate măsurile pentru a combate corupția în sectorul energetic.


