Parlamentul, pregătit să adopte toate legile pentru aderarea Moldovei la UE, anunță Igor Grosu

Redacția SafeNews

La ședința Comisiei Naționale pentru Integrare Europeană (CNIE) desfășurată astăzi, fiecare instituție implicată în procesul de aderare la Uniunea Europeană a prezentat prioritățile și pașii concreți pentru avansarea negocierilor. Evenimentul a reunit reprezentanți ai instituțiilor guvernamentale, ai Parlamentului și ai altor organisme responsabile de implementarea reformelor europene.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a subliniat importanța coordonării eforturilor între instituții și a declarat că legislativul este pregătit să adopte toate actele normative necesare pentru a sprijini parcursul european al Republicii Moldova.

„Noi am primit un mandat clar din partea cetățenilor și datoria noastră este să nu ratăm această șansă pe care o avem, aceea de a transforma Republica Moldova într-un stat membru al Uniunii Europene”, a spus Grosu.

PUBLICITATE

Potrivit liderului legislativului, implicarea Parlamentului este esențială pentru a asigura implementarea rapidă a reformelor care să corespundă standardelor europene, iar colaborarea între instituții va contribui la consolidarea imaginii Republicii Moldova în fața partenerilor internaționali. Grosu a punctat că prioritățile prezentate în cadrul CNIE trebuie tratate cu responsabilitate și vigilență, pentru a nu pierde ritmul accelerat al negocierilor și pentru a răspunde așteptărilor cetățenilor privind integrarea europeană.