Prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, a declarat că țara noastră a înregistrat cel mai mare progres de la obținerea statutului de stat candidat la Uniunea Europeană și că obiectivul Guvernului este finalizarea negocierilor de aderare până la sfârșitul anului 2027. Declarațiile au fost făcute în cadrul conferinței „Raportul de Extindere 2025: progrese și priorități de viitor ale Republicii Moldova”, desfășurată la Chișinău.
„Acum mulți ani urmăream conferințe organizate la Chișinău despre lupta pentru democrație și consecințele negative ale rămânerii țării noastre într-o zonă gri. Azi am avut onoarea să deschid o conferință în care, împreună cu miniștrii, prezentăm progresele înregistrate de Republica Moldova în calea aderării la UE”, a declarat premierul.
Potrivit lui Munteanu, Comisia Europeană a confirmat că Republica Moldova a făcut „cel mai mare salt în nivelul de pregătire pentru aderare”, iar acest progres se datorează oamenilor care „au lucrat cât în zece ani, fără să se oprească din mers”.
„Cuvintele de laudă ne vin pe merit și ne pun pe umeri o încărcătură și mai grea – a responsabilității de mâine. Știm direcția: Republica Moldova – stat membru al Uniunii Europene. Știm ce avem de făcut: trebuie să fim gata să încheiem negocierile de aderare până la sfârșitul anului 2027”, a subliniat șeful Executivului.
Premierul a mai adăugat că toate reformele promovate de Guvern au un scop comun, îmbunătățirea vieții cetățenilor, accentuând că moldovenii „sunt europeni prin felul în care trăiesc, muncesc și se respectă reciproc”.


