FOTO // Comisara europeană Marta Kos, întâlnire cu noul Guvern al Republicii Moldova: Prioritate pe creșterea economică și reforme pentru aderare

Redacția SafeNews

Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, a avut în această dimineață o întrevedere cu Prim-ministrul Alexandru Munteanu, Viceprim-ministra pentru Integrare Europeană Cristina Gherasimov și alți membri ai noului Guvern al Republicii Moldova.

În cadrul discuțiilor, comisara Kos a apreciat faptul că noul Cabinet acordă prioritate creșterii economice, subliniind că aceasta este esențială pentru ca beneficiile integrării europene să fie resimțite de toți cetățenii țării. De asemenea, au fost abordate reformele necesare pentru aderare, consolidarea statului de drept, dezvoltarea infrastructurii și sprijinul continuu al Uniunii Europene în atingerea acestor obiective.

Comisara a felicitat Republica Moldova pentru progresele substanțiale evidențiate în Raportul de extindere 2025, care reflectă creșterea nivelului de pregătire pentru 21 de capitole ale acquis-ului și evoluții constante în toate domeniile-cheie.

PUBLICITATE