Autoritățile bulgare au introdus noi reguli stricte pentru conducătorii auto străini, inclusiv pentru cetățenii Republicii Moldova și cei cu dublă cetățenie româno-moldovenească. Potrivit Ambasadei Republicii Moldova la Sofia, noile reglementări vizează achitarea pe loc a amenzilor de circulație primite în trafic.
Conform noilor dispoziții, șoferii sunt obligați să plătească amenda imediat după constatarea contravenției, direct prin card bancar, folosind terminalele POS deținute de echipajele de poliție. Plata în numerar nu mai este permisă.
În cazul în care șoferul nu poate achita amenda pe loc, acesta va fi condus la cel mai apropiat automat de plată. Refuzul de a plăti atrage sancțiuni suplimentare, printre care reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor mașinii. Ordinul de reținere este valabil până la trei luni, dar poate fi revocat imediat după achitarea sumei datorate.
Ambasada Republicii Moldova îndeamnă cetățenii să se informeze înainte de a călători și să respecte noile cerințe pentru a evita situații neplăcute în timpul deplasărilor prin Bulgaria.


