Cetățean moldovean, condamnat pentru furt în Austria, prins de polițiștii români de frontieră la PTF Albița

Redacția SafeNews

Un bărbat din Republica Moldova, căutat de autoritățile austriece pentru furt, a fost depistat marți dimineață de polițiștii rromâni de frontieră la Punctul de Trecere a Frontierei Albița.

În jurul orei 07:15, bărbatul, în vârstă de 40 de ani, se afla ca pasager într-un autoturism și s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control. În urma verificărilor, polițiștii de frontieră au constatat că pe numele său exista un mandat de arestare și predare sau extrădare emis de autoritățile din Austria, unde era cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt.

Bărbatul a fost predat echipei operative a Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui pentru continuarea procedurilor legale.

PUBLICITATE