FOTO // Premierul Alexandru Munteanu a prezentat echipele noilor miniștri și a subliniat prioritățile Guvernului

Redacția SafeNews

Prim-ministrul Alexandru Munteanu a prezentat astăzi noii membri ai Guvernului și echipele din ministere, subliniind că succesul țării depinde de efortul comun al fiecărui minister. Premierul a punctat că Guvernul actual combină continuitatea în politici cu idei inovatoare și expertiză modernă, menite să accelereze dezvoltarea economică și să asigure rezultate concrete pentru cetățeni.

Alexandru Munteanu a accentuat că una dintre priorități este construirea unei economii competitive și transformarea acesteia dintr-o economie de consum într-una orientată spre investiții. „Programul de guvernare va fi completat cu alte acțiuni, dar accentul principal va fi creșterea economică și atragerea investițiilor. Sunt convins că, prin efort comun, ne va reuși”, a declarat premierul.

În cadrul prezentărilor, vicepremierul și ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării este Eugen Osmochescu, la Justiție – Vladislav Cojuhari, la Finanțe – Andrian Gavriliță, la Muncă și Protecție Socială – Natalia Plugaru, iar la Sănătate – Emil Ceban. Gheorghe Hajder a fost prezentat la Ministerul Mediului, Cristian Jardan la Ministerul Culturii, iar vicepremierul Valeriu Chiveri va coordona Biroul Politici de Reintegrare.

PUBLICITATE

Premierul a mulțumit și foștilor miniștri pentru munca depusă, subliniind că rezultatele lor au fost esențiale pentru parcursul european al Republicii Moldova.

Noul Guvern, învestit la 31 octombrie cu votul a 55 de deputați, a depus jurământul pe 1 noiembrie. Programul de guvernare „UE, pace, dezvoltare” își propune să accelereze procesul de integrare europeană și să aducă beneficii concrete cetățenilor, prin crearea de locuri de muncă bine plătite, atragerea investițiilor și modernizarea serviciilor publice.