Trei oameni și-au pierdut viața şi câteva zeci au fost răniţi, mulţi dintre ei grav, vineri, 17 octombrie 2025 într-un accident în care a fost implicat un autobuz care transporta angajaţi ai unei fabrici din nord-vestul Serbiei, au anunţat autorităţile locale citate de AFP.
Accidentul a avut loc pe un drum care leagă oraşul Sremska Mitrovica de satul Jarak, la 70 km vest de capitala Belgrad.
„Autobuzul (…) a părăsit carosabilul din motive care sunt în prezent necunoscute şi s-a răsturnat”, a indicat Ministerul de Interne într-un comunicat, adăugând că şoferul autobuzului a fost arestat, potrivit N4.
„Dintre cei 61 de pacienţi aduşi la spital, 39 au fost internaţi”, a declarat pentru televiziunea naţională RTS directorul spitalului din Sremska Mitrovica, Vojisav Mirnic, adăugând că mulţi dintre ei sunt în stare gravă.
Autobuzul cu etaj transporta angajaţi ai unei fabrici de spumă cu memorie deţinută de HealthCare, o filială a unei companii chineze, potrivit Ministerului de Interne.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.