A cerut 2500 de euro pentru un permis de conducere: Bărbat reținut în flagrant pentru trafic de influență

Redacția SafeNews

Un bărbat a fost reținut în flagrant de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii municipiului Chișinău, după ce ar fi pretins și primit 2500 de euro pentru a facilita obținerea unui permis de conducere.

Potrivit datelor preliminare, suspectul ar fi susținut că are influență asupra unor angajați ai Secției înmatriculare a transportului și calificare a conducătorilor auto din municipiul Bălți, parte a Agenției Servicii Publice (ASP). În schimbul sumei cerute, acesta ar fi promis că poate determina funcționarii să asigure promovarea cu succes a probelor teoretice și practice ale unui candidat, cu eliberarea ulterioară a permisului.

Reținerea a avut loc în momentul primirii banilor, care au fost transmiși sub controlul ofițerilor anticorupție. În urma percheziției corporale, mijloacele financiare au fost ridicate ca probe.

PUBLICITATE

Bănuitul a fost plasat în izolatorul CNA pentru 72 de ore. Cercetările continuă în cadrul unei cauze penale deschise pentru trafic de influență.