Acasă Social De Ziua Profesorului, Ministerul Educației cere integritate totală: Cadourile și banii, interziși...

De Ziua Profesorului, Ministerul Educației cere integritate totală: Cadourile și banii, interziși în școli

0

Ministerul Educației și Cercetării a transmis o circulară oficială către toate instituțiile de învățământ general și inspectoratele școlare cu prilejul Zilei Profesionale a Lucrătorilor din Învățământ, prin care reamintește obligația respectării stricte a Codului de Etică al personalului didactic.

„Solicităm tuturor cadrelor didactice și de conducere să acționeze ca piloni ai integrității, prin interzicerea solicitării sau acceptării de beneficii materiale”, se precizează în document.

Ministerul atrage atenția că este strict interzisă primirea de bani, cadouri sau alte foloase materiale ori servicii necuvenite, indiferent de formă sau mijloc, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor profesionale.

În cadrul aceleiași comunicări, Ministerul reafirmă angajamentul său pentru o politică de toleranță zero față de corupție și orice formă de comportament neetic în sistemul educațional.

„Excelența în educație începe cu excelența morală. Vă încurajăm ca fiecare interacțiune cu elevii, părinții sau colegii să fie o dovadă a celor mai înalte standarde etice și de integritate”, este mesajul transmis cadrelor didactice din întreaga țară.

Circulara vine în contextul începerii noului an școlar și are scopul de a consolida încrederea publicului în sistemul de învățământ.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.