Partidul „Democrația Acasă” a fost sancționat cu avertisment de Comisia Electorală Centrală (CEC), deoarece nu ar fi prezentat informații complete legate de publicitatea pe rețelele sociale.
În penultima săptămână a campaniei electorale, Partidul „Democrația Acasă” nu a raportat cheltuieli pentru promovarea pe rețelele sociale, însă și-a făcut publicitate pe TikTok de pe conturi cu mii de urmăritori, scrie radiochisinau.md.
Anunțul a fost făcut ieri de vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale, Pavel Postică, în cadrul ședinței la care a fost examinat subiectul cu privire la finanțarea campaniei electorale a concurenților electorali la alegerile parlamentare din 28 septembrie.
„Se constată că Partidul Politic „Democrația Acasă” a beneficiat de susținere mediatică masivă din partea unei rețele coordonate de 17 conturi de TikTok, iar menținerea acestei rețele este practic imposibilă fără suport financiar. Cu toate acestea, suportul financiar respectiv nu este indicat în raportul privind finanțarea campaniei electorale a concurentului electoral numit, ceea ce constituie o abatere de la cadrul normativ”, a spus Pavel Postică
Acesta a făcut referire la o analiză a Expert Forum, care a identificat pe TikTok o rețea coordonată de 17 conturi, care au generat peste un milion de vizualizări, începând cu iunie anul curent, cu hashtag-ul Vasile Costiuc.
Pe un alt cont TikTok gestionat din România, au fost create zeci de clipuri video în perioada de raportare, în care Vasile Costiuc și alte persoane îndeamnă următorii să voteze „Democrația Acasă”.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.