Acasă Extern Cel puţin nouă morţi, inclusiv un copil, în sudul Ucrainei, în urma...

Cel puţin nouă morţi, inclusiv un copil, în sudul Ucrainei, în urma unor ploi diluviene. La Odesa, în şapte ore a plouat cât în două luni

0

Cel puţin nouă persoane – inclusiv un copil – au murit în urma unor ploi violente în regiunea ucraineană Odesa (sud), iar în oraşul omonim, în şapte ore a plouat cât în două luni, anunţă miercuri salvatori, relatează AFP.

„Toată noaptea (de marţi spre miercuri, salvatorii au ajutat la evacuarea persoanelor blocate de inundaţii, la degajarea maşinilor, la pomparea apei din clădiri”, anunţă pe Telegra, serviciile de urgenţă.

Primarul Odesei, Ghenadii Truhanov, a raportat că în cursul nopţii de marţi spre miercuri a plouat cât în două luni.

”Nicio reţea de canalizare nu poate face unei astfel de sarcini”, a declarat el.

Aceste intemperii  intervin în timp ce Ucraina continuă să fie bombardată zilnic de armata rusă, care controlează 20% din teritoriul ucrainean, la trei ani şi jumnătate după invazia rusă la scară mare.

La Herson (sud), un bărbat a fost ucis miercuri dimineaţa într-un atac rus, a anunţat Administraţia Militară locală.

La Harkov (nord-est), autorităţile au anunţat atacuri aeriene importante în noaptea de marţi spre miercuri, soldate cu şase răniţi, inclusiv un poliţist, potrivit poliţiei ucrainene, transmite News.ro.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.