Acasă Social Atenție, șoferi și pasageri: Trafic restricționat în centrul Chișinăului timp de 3...

Atenție, șoferi și pasageri: Trafic restricționat în centrul Chișinăului timp de 3 zile, de Ziua Națională a Vinului

0

Primăria municipiului Chișinău anunță că în perioada 3 octombrie, ora 16:00, până pe 6 octombrie, ora 06:00, traficul rutier va fi suspendat în centrul capitalei, în contextul organizării Zilei Naționale a Vinului, ediția a XXIV-a.

Astfel, va fi interzisă circulația transportului pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, pe tronsonul cuprins între străzile Alexandr Pușkin și Maria Cebotari, precum și pe strada Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni, între străzile Columna și 31 August 1989.

Transportul public care traversează centrul orașului va circula pe rute modificate.

Rutele de troleibuz nr. 1, 5 și 8 vor fi redirecționate pe străzile Ciuflea, București, Alexei Șciusev, Mihai Viteazul, Columna, Henri Coandă, Piața Dimitrie Cantemir și înapoi pe traseele obișnuite. La întoarcere, traseul va include străzile Șciusev, București, Ciuflea și bulevardul Negruzzi.

Troleibuzele de pe ruta nr. 4 vor circula, la tur, pe Ciuflea și București, iar la retur, pe străzile Vasile Lupu, Constantin Stere, Mihail Kogălniceanu, Serghei Lazo, Mateevici, Alexandr Pușkin și bulevardul Ștefan cel Mare.

Rutele nr. 7, 12, 16, 25 și 32 vor fi scurtate până la strada Columna, iar activitatea troleibuzelor de pe ruta nr. 12 va fi suspendată pe durata desfășurării evenimentului.

Alte rute vor suferi modificări de traseu temporare, inclusiv rutele 10, 22, 29 și 34.

Evenimentul este organizat de Oficiul Național al Viei și Vinului și compania „Nova Event Solutions”, în parteneriat cu Primăria Chișinău.

Autoritățile recomandă cetățenilor să evite zona centrală în perioada indicată și să consulte din timp rutele alternative.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.