După mai multe ori de pauză, toate secțiile de votare din Zona de securitate, care au fost ținta unor alerte cu bombă, și-au reluat activitatea. Anunțul a fost făcut de președintele Comisei Electorale Centrale, Angelica Caraman. Între timp, reprezentanții Inspectoratului General al Poliției au anunțat că alertele cu bombă au fost, de fapt, false.
Mai multe incidente au fost înregistrate în această după-amiază în Zona de Securitate. O secție din orașul Rezina, deschisă pentru alegătorii din stânga Nistrului în sediul Liceului „Alexandru cel Bun”, și-a suspendat activitatea în urma unei alerte cu bombă.
Tot membrii secției și alegătorii care se aflau în incintă au fost evacuați pentru verificări. O situație similară ar fi fost înregistrată și în biroul din satul Gura Bâcului din Anenii Noi.
„Polițiștii Secției tehnico-explozivă au intervenit în teren, după ce, prin apeluri telefonice robotizate, am fost sesizați despre alerte cu bombă în mai multe locații din Zona de Securitate. Serviciile specializate acționează conform protocoalelor și asigură securitatea cetățenilor”, au declarat reprezentanții IGP.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.