Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a lansat duminică un apel ferm către cetățeni, îndemnându-i să participe activ la alegerile parlamentare, în contextul unor incidente grave care afectează desfășurarea scrutinului, mai ales în secțiile de votare din străinătate.
Șefa statului a atras atenția asupra mai multor practici suspecte semnalate pe parcursul zilei de vot: transportarea organizată și plătită a alegătorilor către secțiile din Diaspora, tentative de vot ilegal prin metoda „caruselului” și o serie de alerte false cu bombă în diverse țări, care au dus la întreruperea temporară a procesului de vot.
Maia Sandu le-a mulțumit cetățenilor pentru răbdare și civism, mai ales celor care așteaptă ore întregi în fața secțiilor până la finalizarea verificărilor de securitate. În același timp, a condamnat eforturile unor grupări de a perturba procesul democratic și a făcut trimitere directă la acțiunile rețelei afiliate grupării Șor.
În mesajul său, președinta a subliniat importanța acestui vot pentru viitorul țării și a încurajat participarea masivă, atât în țară cât și peste hotare.
„Este un moment decisiv. Votul fiecăruia contează. Moldova aparține cetățenilor cinstiți, nu celor care încearcă să o controleze cu bani murdari”, a fost mesajul transmis de președinta Sandu.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.