Acasă Extern Un bărbat găsit mort în toaletele unui KFC în nordul Franţei, la...

Un bărbat găsit mort în toaletele unui KFC în nordul Franţei, la 30 de ore după ce a intrat în restaurant

0

Un bărbat în vârstă de 46 de ani a fost găsit mort în toaletele de la etaj ale unui restaurant KFC în Grande-Synthe. în nordul Franţei, la 30 de ore după ce a fost văzut pentru ultima oară în timp ce-şi comanda mâncarea, relatează BFMTV şi La Voix du Nord.

Familia bărbatului, Issam, deplânge faptul că cadavrul a fost descoperit abia sâmbătă, după ce a fost dat dispărut vineri.

Fiul lui Issam a alertat familia sâmbătă, după ce nu mai avea veşti de la tatăl său de vineri.

În urma unor căutări zadarnice la spitale şi la comisariat, rudele sale i-au descoprit maşina parcată în faţa unui restaurant KFC în care obişnuia să mănânce la prânz.

După ce au văzut filmări ale camerelor de supraveghere, au constatat că a comandat vineri la ora locală 13.03 (14.03, ora locală), a urcat la toaletă şi nu a mai coborât.

O angajată a descuiat uşa, încuiată pe dinăuntru, unde se afla cadavrul.

O anchetă se află în curs în vederea stabilirii cauzelor decesului, care pare ”natural”, şi urmează să aibă loc o autopsie.

KFC France a confirmat incidentul, care a avut loc într-un restaurant francizat la Dunkerque, cooperează cu autorităţile şi a transmis condoleanţe.

Familia lui Issam critică restaurantul, pe care-l acuză că nu a respectat protocoalele de igienă şi că nu a făcut nimic să deschidă uşa toaletei.

”În 30 de ore, ar fi putut să fie salvat”, deplânge familia, care se gândeşte să-şi ia un avocat.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.