O nouă tentativă de sabotaj venită din partea Rusiei a vizat un avion militar spaniol. Aeronava, care îl transporta pe ministrul Apărării din Spania, a întâmpinat probleme în timp ce survola enclava Kaliningrad.
Ministrul apărării, Margarita Robles, se îndrepta către baza militară aeriană Šiauliai din Lituania, într-un avion militar A330 care aparține Armatei Spaniei.
Deasupra zonei Kaliningrad, care este enclavă a teritoriului rusesc, GPS-ul nu a mai funcționat pentru scurt timp.
Totul a fost remediat de urgență, piloții au primit semnal și indicații de la un alt satelit militar. A aterizat până la urmă avionul fără probleme.
Pilotul acestui avion a spus că este obișnuit acest fapt, adică deasupra zonei Kaliningrad să fie bruiat semnalul GPS atât pentru avioane militare, cât și pentru avioane civile.
Ministrul spaniol al Apărării a avut o declarație legată de incident și a spus că după ceea ce s-a întâmplat cu Ursula Von der Leyen, atunci când a zburat peste Bulgaria, există un nou protocol de siguranță. Aceasta ar implica activarea unui semnal de urgență de la un satelit militar.
Margarita Robles s-a deplasat în Lituania și se întâlnește cu omologul ei. Oficialul spaniol va inspecta și baza militară Šiauliai, unde sunt 150 de militari spanioli și 8 avioane de vânătoare Eurofighter.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.