Procuratura municipiului Chișinău, Oficiul Râșcani, a trimis în judecată doi bărbați din capitală, acuzați că au pătruns forțat într-o locuință, au agresat fizic o persoană, au cerut bani sub amenințarea cu moartea și au comis fapte de tâlhărie și huliganism. Unul dintre inculpați are un trecut penal și este suspectat și de alte fapte de violență.
Potrivit probelor administrate, în luna martie 2025, inculpatul principal, în vârstă de 47 de ani, împreună cu un complice de 36 de ani și o altă persoană neidentificată, ar fi pătruns cu forța într-o locuință din municipiul Chișinău. Acolo, l-ar fi agresat fizic pe un bărbat și l-ar fi amenințat cu moartea, solicitându-i 500 de euro pentru o așa-zisă datorie inexistentă.
Ulterior, victima a fost transportată forțat într-o zonă izolată, unde a fost din nou bătută și deposedată de un telefon mobil evaluat la 14.000 de lei și de suma de 100 de euro.
Pe 24 martie 2025, inculpatul principal ar fi pătruns din nou în locuința victimei și, folosind forța fizică, i-a sustras bunuri în valoare totală de 22.000 de lei.
Câteva luni mai târziu, pe 29 iunie 2025, același bărbat ar fi comis fapte de huliganism agravat. În urma unui conflict, acesta ar fi atacat o altă persoană cu un cuțit, provocându-i leziuni corporale, și i-ar fi deteriorat autoturismul.
Martorii audiați în dosar au confirmat comportamentul agresiv al inculpatului, menționând că mai multe persoane ar fi fost victime ale violenței acestuia, dar au evitat să-l denunțe de teama represaliilor. Victima primelor două fapte a depus plângere abia după ce inculpatul a fost arestat în urma incidentului violent din iunie.
Inculpatul de 47 de ani nu este la prima abatere de la lege: anterior a fost condamnat pentru huliganism și a fost cercetat penal pentru alte acte de violență și trafic de droguri. Atât el, cât și complicele său neagă acuzațiile.
Pentru faptele imputate, Codul penal prevede pedepse de până la 13 ani de închisoare pentru șantaj, până la 10 ani pentru tâlhărie și până la 7 ani pentru huliganism agravat.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.