Zinaida Greceanîi, candidata Blocului Patriotic la alegerile parlamentare, a făcut schimb de case de milioane în suburbia Chișinăului cu fiul său, transmite SafeNews.md referitor la investigația RISE MOLDOVA.
În același timp, fiica ei, Oxana, fostă angajată a Ambasadei Moldovei în Rusia și reprezentantă a Guvernului în Uniunea Economică Eurasiatică, s-a mutat cu traiul la Moscova.
RISE Moldova a descoperit că Oxana Greceanîi a obținut un pașaport rusesc chiar în perioada în care lucra la Ministerul de Externe, iar mama ei era deputată.
Zinaida Greceanîi, a cincea pe lista Blocului Patriotic, a deținut funcții publice de top ca cea de prim-ministră în perioada guvernării comuniste și de speaker al Parlamentului atunci când Igor Dodon era președintele Republicii Moldova.
În 2003, fiind ministră a Finanțelor, a cumpărat un teren în sectorul Rîșcani al capitalei. În următorii trei ani a ridicat pe acel teren o casă de 124 mp, evaluată la 2 milioane de lei, conform estimărilor oficiale de acum două decenii.
La finalul anului 2021, la câteva luni după ce a părăsit funcția de speaker al Parlamentului, Zinaida Greceanîi a făcut schimb de case cu fiul său, Eugeniu.
În urma tranzacției, fosta prim-ministră a primit o vilă ridicată de fiu în localitatea Ciorescu, suburbie a Chișinăului, iar acesta a preluat casa din capitală.
Eugeniu lucrează de mai mulți ani la Moldovagaz și este asociat în două companii.
În perioada când a fost ministră a Finanțelor și apoi prim-ministră, Zinaida Greceanîi a negociat direct cu Gazprom livrările de gaz pentru Republica Moldova. Gazul furnizat de Gazprom era distribuit prin Moldovagaz, companie controlată majoritar de ruși.
Recent, ANRE a retras licența Moldovagaz pentru furnizarea gazelor naturale, iar din această lună consumatorii sunt preluați de Energocom.
Conform datelor cadastrale, Eugeniu Greceanîi a cumpărat în 2019 un teren în Ciorescu și în aproape doi ani a construit o casă, pe care, la scurt timp, a schimbat-o cu mama sa.
Oficial, conform estimărilor vechi, prețul imobilului e de aproape 1 milion de lei însă pe site-urile de imobiliare case similare sunt vândute și cu peste 5 milioane de lei.
Locuința are un aspect modern, cu acoperiș din țiglă maro, pe care sunt instalate panouri solare. Casa este dotată cu aparate de aer condiționat montate la exterior, are garaj și este supravegheată prin camere video.
Proprietatea familiei Greceanîi e înconjurată de un gard înalt, iar la stradă are o poartă metalică rulantă.
Imobilul se află într-un cartier rezidențial select, unde locuiesc și alți foști funcționari de stat.
Pe lângă casa din capitală, primită la schimb de la părinți, Eugeniu Greceanîi mai deține un apartament de peste 100 mp și două automobile.
În ultimii ani, inspectorii Autorității Naționale de Integritate (ANI) au verificat averea și interesele Zinaidei Greceanîi și au stabilit: „lipsa aparenței existenței unei diferențe substanțiale între veniturile obținute și cheltuielile realizate, pe de o parte și averea dobândită pe de altă parte, de către Zinaida Greceanîi, deputat în Parlamentul Republicii Moldova și membrii familiei sale”.
Totuși în 2022, inspectoarea de integritate Doina Popovici a observat că Zinaida Greceanîi a omis să declare o construcție subterană și a indicat eronat suprafața casei în declarația de avere pentru anul fiscal 2021.
Însă aceste erori „ca elemente individuale nu sunt decisive la determinarea aparenței de încălcare a regimului juridic al declarării averii și intereselor personale și nu constituie temei pentru ca inspectorul de integritate să depună o sesizare în acest sens”, susține Popovici.
Eugeniu Greceanîi, fiul Zinaidei Greceanîi, alături de soția sa. Foto: facebook.com/natalia.grecianii
Contactată de RISE Moldova, Zinaida Greceanîi ne-a spus să o sunăm mai târziu:
– Reporter RISE: „Bună ziua, doamnă Greceanîi. Facem o documentare despre averile și interesele candidaților și avem trei întrebări pentru dumnevoastră. Prima este despre… – Zinaida Greceanîi, candidată la Parlament: Bună! Acuma… sunt ocupată. Vă rog să ne auzim mai târziu, în decurs de o oră.
Ulterior, ea nu a mai răspuns nici la apeluri și nici la mesajele noastre.
Zinaida Greceanîi, pe care unii colegi o numesc „doamna de fier a politicii moldovenești”, declară deschis că vorbește limba moldovenească. Liderul socialiștilor, Igor Dodon, a descris-o recent drept o „tovarășă de nădejde”.
Dosarul „Kuliok” Dodon și Greaceanîi sunt învinuiți în dosarul „Kuliok” după ce procurorii au stabilit că fostul președinte ar fi pretins sute de mii de dolari de la oligarhul fugar Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov pentru finanțarea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova și pentru a negocia la Moscova condiții avantajoase pentru PDM și pentru Plahotniuc, care avea probleme cu justiția din Rusia.
Procuratura Anticorupție ne-a confirmat că Zinaida Greceanîi are statut de învinuită în dosarul „Kuliok”.
„În prezent, Procuratura Anticorupție întreprinde toate măsurile prevăzute de lege în vederea adoptării uneia dintre soluțiile indicate la art.291 din Codul de procedură penală”.
Cei doi călătoresc frecvent la Moscova, chiar și după invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina. Anul acesta au mers la forumul de la Sankt Petersburg, evenimentul anual al lui Vladimir Putin, iar la Chișinău au apărut împreună la așa-zisul „Marș al Eliberării”, alături de ambasadorul rus desemnat, Oleg Ozerov.
La sfârșitul lunii trecute, Blocul Electoral Patriotic și-a lansat campania electorală lângă Mănăstirea Căpriana.
Atunci Dodon declara că „Republica Moldova trece printr-o criză de patriotism… iar țara riscă să fie transformată într-un teritoriu gol, subordonat intereselor străine”.
El i-a numit pe liderii europeni care au vizitat recent Chișinăul, printre care Emmanuel Macron și Friedrich Merz, drept „păpușarii occidentali și NATO”.
În același loc de la Căpriana, Greceanîi le-a promis alegătorilor gaz ieftin, negociat pe termen lung. „Aceste măsuri sunt doar o parte din programul nostru, dar cel mai important este să salvăm țara”, a spus ea.
Deși promovează „patriotismul moldovenesc” în cadrul Blocului Patriotic, în trecut Greceanîi îi transmitea, prin rețelele sociale, fostului prim-ministru rus, Dmitri Medvedev că „anii care au trecut au arătat cât de puternică este prietenia dintre popoarele noastre, cât de puternice sunt legăturile dintre țările noastre”.
RISE Moldova a aflat că fiica Zinaidei Greceanîi, care a lucrat mai mult de zece ani în instituții publice de la Chișinău, a obținut cetățenia rusă.
În 2009, când mama ei părăsea funcția de prim-ministră, Oxana Greceanîi s-a angajat prima dată la Ministerul Afacerilor Externe. Avea atunci 24 de ani.
Trei ani mai târziu a trecut la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, unde a devenit consilier al ministrului.
Datele obținute de RISE Moldova arată că, în aceeași perioadă, Oxana a primit la Moscova și un pașaport rusesc.
În 2018, aceasta a revenit la Ministerul de Externe, păstrând în același timp și locul de muncă de la Ministerul Infrastructurii.
Un an mai târziu, Oxana lucra deja la Ambasada Moldovei din Moscova, în calitate de ministru-consilier al ambasadei pe domeniul economic.
Pe 11 martie 2020, fostul prim-ministru Ion Chicu, candidat și el la alegerile parlamentare din acest an din partea Blocului Electoral „ALTERNATIVA”, a numit-o pe Oxana Greceanîi drept Reprezentant Plenipotenţiar al Guvernului Republicii Moldova în Comisia Economică Eurasiatică.
Comisia Economică Eurasiatică este organul executiv al Uniunii Economice Eurasiatice (UEE), o organizație regională dominată de Rusia, din care fac parte Belarus, Kazahstan, Armenia și Kârgâzstan.
UEE e o piață comună după modelul Uniunii Europene, însă sub influența Rusiei.
Moldova nu este membră a Uniunii Eurasiatice, dar în mai 2018, în perioada președinției lui Igor Dodon, a devenit prima țară care a obținut statutul de observator. Acest statut îi permite Moldovei să participe la ședințele Comisiei, și să fie reprezentată printr-un Reprezentant Plenipotențiar al Guvernului.
Oxana Greceanîi, fosta reprezentantă a Guvernului Moldovei în cadrul Comisiei Eurasiatice declara, la scurt timp de la numirea în noua funcție, că „astăzi, într-adevăr, particip în premieră la ședința Colegiului Comisiei Eurasiatice. Am fost desemnată de către Guvernul Republicii Moldova, și astăzi a fost dat un anumit start, a fost pus începutul unei colaborări strânse, care, sperăm, va fi continuată ulterior”.
Tot atunci ea a mai spus: „este de menționat că Republica Moldova este, pentru moment, unica țară observator în cadrul Comisiei Economice Eurasiatice. La fel, sperăm că exemplul nostru va fi urmat deja și de alte țări interesate de această comisie”.
La sfârșitul anului 2021, fosta prim-ministră Natalia Gavrilița a decis rechemarea Oxanei Greceanîi din această funcție.
Oxana Greceanîi la o reuniune a Consiliului Miniștrilor de Externe ai CSI, desfășurată la Moscova. Foto: ult.kz
Întoarsă la Chișinău ea nu a mai ocupat alte poziții oficiale.
În ultima declarație pe venit pentru 2021 a indicat un apartament de 100 mp, pe care între timp nu-l mai are în proprietate. Oxana are viza de reședință, în prezent, în casa familiei Greceanîi din Ciorescu.
În Rusia, însă, conform unei baze de date cu proprietăți, ea figurează drept proprietară a unui apartament din Moscova.
Imobilul are 97 de mp și a fost procurat în noiembrie 2022. Valoarea estimată este de 230 de mii de euro.
Apartamentul se află într-un cartier rezidențial în partea de sud-vest a Moscovei, situat la aproximativ 15 km de Kremlin și Piața Roșie.
Am apelat-o pe Oxana Greceanîi pe un număr de telefon rusesc, dar ne-a închis. Ea nu a răspuns nici la mesajele trimise de RISE prin WhatsApp și nici prin e-mail.
!
Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.
Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.