Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) a inițiat un control tematic privind activitatea unităților de schimb valutar, în perioada 16 septembrie – 12 noiembrie 2025. Acțiunea vine în contextul atribuțiilor CNPF de protejare a drepturilor consumatorilor de servicii financiare și vizează verificarea modului în care sunt respectate cerințele legale privind informarea corectă a consumatorilor.
Decizia a fost luată în urma unei petiții depuse de un consumator, în care a fost semnalată o practică comercială incorectă privind afișarea cursului de schimb. Conform constatărilor, unele unități prezentau informația într-un mod ambiguu pe panourile de reclamă, folosind un număr neuniform de zecimale pentru cursul de cumpărare și vânzare a valutei, precum și o separare neclară între partea întreagă și cea zecimală a cursului. Aceste practici puteau induce în eroare consumatorii, creând impresia unui curs de schimb mai avantajos decât cel real.
CNPF a calificat aceste practici drept înșelătoare și contrare Legii nr. 105/2003 privind protecția consumatorilor. Instituția a dispus interzicerea imediată a acestora și a anunțat că va continua să monitorizeze activitatea unităților valutare pentru a preveni alte abateri similare.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.