Adjunctul Procuraturii Anticorupție, Octavian Iachimovschi, și-a depus cererea de demisie

Redacția SafeNews

Adjunctul Procuraturii Anticorupție, Octavian Iachimovschi, a anunțat că a depus cererea de demisie începând cu data de 1 octombrie.

„Am depus cererea de demisie începând cu 1 octombrie”, a declarat Iachimovschi.

Întrebat despre motivele deciziei, procurorul a precizat că nu mai dorește să activeze în cadrul Procuraturii Republicii Moldova, a declarat acesta pentru Pro TV.

PUBLICITATE

Iachimovschi și-a început cariera în cadrul Procuraturii Anticorupție pe 14 iunie 2011.

Totodată, s-a vrut de două ori șef al Procuraturii Anticorupție. În 2022, a pierdut competiția în fața Veronicăi Dragalin, iar în 2025 – în fața lui Marcel Dumbrăvan.

Acesta s-a remarcat în investigarea unuia dintre cele mai răsunătoare dosare de corupție din Republica Moldova – „Frauda bancară”.