Acasă Extern Preşedintele Egiptului a numit Israelul „inamic”, o premieră după semnarea tratatului de...

Preşedintele Egiptului a numit Israelul „inamic”, o premieră după semnarea tratatului de pace din 1979

0

Preşedintele egiptean Abdel-Fattah al-Sissi a descris Israelul drept „inamic”, pentru oprima dată de când cele două ţări au semnat un tratat de pace în urmă cu 46 de ani, a afirmat un oficial guvernamental egiptean, informează marţi dpa.

În discursul pe care l-a susţinut luni la Doha, al-Sissi a declarat:

„Poziţiile noastre trebuie să schimbe opinia inamicului despre noi, astfel ca el să poată vedea că orice ţară arabă se întinde de la ocean până în Golf”.

Diaa Rashwan, şeful Serviciului de Informare de Stat, organizaţia media oficială a Egiptului, a subliniat că aceasta a fost pentru prima dată când un preşedinte egiptean a utilizat cuvântul „inamic” pentru a descrie Israelului după 1977, când fostul preşedinte Anwar El-Sadat vizitase Ierusalimul, scrie Agerpres.

Doi ani mai târziu, Egiptul a devenit prima ţară arabă care a semnat un tratat de pace cu Israelul.

Rashwan a declarat luni seara pentru radiodifuziunea Extra News că „un prieten nu ameninţă securitatea noastră naţională” şi că Egiptul consideră ameninţarea privind strămutarea forţată a palestinienilor în afara Fâşiei Gaza drept o „linie roşie”.

Lideri arabi şi islamici s-au reunit luni la Doha pentru a condamna atacul întreprins săptămâna trecută de Israel asupra acestui oraş şi care a vizat lideri ai mişcării Hamas. Atacul a ucis şase persoane, inclusiv un ofiţer de securitate al Qatarului, şi a rănit alţi 18 oameni.

Qatarul şi Egiptul sunt mediatori în conflictul dintre Israel şi Hamas.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.