Acasă Politic Comisia Electorală Centrală nu recunoaște existența unui bloc electoral camuflat între PAS...

Comisia Electorală Centrală nu recunoaște existența unui bloc electoral camuflat între PAS și PPDA

0

Comisia Electorală Centrală a respins contestațiile depuse de Blocul Alternativa și de Partidul Național Moldovenesc împotriva Partidului Acțiune și Solidaritate și a Platformei Demnitate și Adevăr. CEC a constatat lipsa „probelor pertinente” privind existența unui bloc electoral camuflat între PAS și PPDA. O hotărâre în acest sens a fost aprobată în cadrul ședinței CEC din 15 septembrie, scrie Agora.md.

Blocul Alternativa a invocat că includerea fostului lider PPDA, Dinu Plîngău, pe lista de candidați a PAS ar reprezenta o „formă de asociere electorală neregulamentară” și „constituirea unui bloc camuflat”. Astfel, blocul a solicitat constatarea încălcării legislației electorale de către PAS și PPDA, precum și anularea hotărârii privind înregistrarea PAS în cursa electorală.

O contestație similară a fost depusă și de Partidul Național Moldovenesc, care a susținut că PAS și PPDA „ar acționa împreună în alegeri, fără a fi înregistrate ca bloc electoral” și a solicitat sancționarea acestora. Ambele formațiuni au prezentat drept dovadă o înregistrare în care Dinu Plîngău ar discuta cu reprezentanții PPDA despre agitația electorală și strategia formațiunii după alegeri.

În răspunsul trimis Comisiei, PAS a cerut respingerea contestațiilor, calificându-le drept „neîntemeiate” și „lipsite de suport probatoriu”

În urma analizării sesizărilor, CEC a constatat că contestatarii nu au venit cu „dovezi pertinente de întrunire a criteriilor de admisibilitate a funcționării unor blocuri camuflate:

„Comisia constată că materialele prezentate nu oferă temei suficient pentru a conchide asupra existenței unui bloc electoral camuflat între PAS și PPDA. Susținerile contestatarilor rămân la nivelul de afirmații nesusținute cu probe pertinente și concludente.”

Platforma DA a dat curs propunerii Partidului Acțiune și Solidaritate în alegerile parlamentare din 28 septembrie. Așadar, pe lista electorală a PAS s-au regăsit Dinu Plîngău și Stela Macari. Anterior, aceștia au părăsit PPDA.

După ce a acceptat parteneriatul politic cu PAS, PPDA a fost exclus din Blocul „Împreună”. Reprezentanții „Împreună” susțin că decizia „contravine prevederilor regulamentului de funcționare a Blocului”.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.