Acasă Politic VIDEO // Angela Gheorghița: „Pentru ca Moldova să se dezvolte, economia trebuie...

VIDEO // Angela Gheorghița: „Pentru ca Moldova să se dezvolte, economia trebuie să producă”

0

Relansarea economiei depinde de capacitatea țării de a produce. Iar aceasta, la rândul său, depinde de asigurarea întreprinderilor cu resurse energetice ieftine. Declarația a fost făcută de prim-vicepreședintele Partidului „Respect Moldova”, Angela Gheorghița, în cadrul emisiunii „ГЛАВНОЕ” de la TVC21.

„Ca om de afaceri, știu ce trebuie făcut în țară. Nu în detalii, dar înțeleg principiile elementare: pentru ca lucrurile să meargă, trebuie să produci. În business, dacă o companie trece prin criză, prima regulă este să produci, apoi te ocupi de distribuție și comercializare. Același principiu se aplică și țării noastre”, a declarat Gheorghița.

Prim-vicepreședintele formațiunii a atras atenția asupra crizei economice actuale, cauzată de scăderea producției și de dependența majorității întreprinderilor de resursele energetice. În acest sens, Angela Gheorghiță a menționat că statul trebuie să asigure aprovizionarea cu resurse energetice, indiferent de proveniența acestora, și să negocieze prețuri rezonabile la gaz și energie electrică, pentru a crea o bază solidă pentru economie și pentru a stimula producția diversificată și sustenabilă.

În context, Partidul „Respect Moldova” propune câteva măsuri pentru relansarea economiei:

  • Reindustrializarea economiei și crearea a noi locuri de muncă;
  • Diversificarea surselor de energie și dezvoltarea infrastructurii energetice interne;
  • Sprijin pentru IMM-uri, prin reducerea birocrației și facilitarea accesului la finanțare;
  • Dezvoltarea infrastructurii regionale, prin modernizarea drumurilor și a rețelelor de apă și canalizare, pentru susținerea întreprinderilor locale.

„La scrutinul parlamentar din 28 septembrie, este momentul să alegem o echipă profesionistă, capabilă să relanseze economia. Votați pentru o Moldovă care produce, votați pentru Partidul „Respect Moldova”!”, a concluzionat Angela Gheorghița.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.