Acasă Politic Ex-ministrul de Externe, Tudor Ulianovschi, pierde competiția pentru șefia OMC

Ex-ministrul de Externe, Tudor Ulianovschi, pierde competiția pentru șefia OMC

0

Organizația Mondială a Comerțului (OMC) urmează să anunțe vineri că trei din cei opt candidați înscriși în cursa pentru ocuparea funcției de șef al Organizației nu au trecut în etapa următoare a concursului.

Printre cei trei care nu trec în runda următoare se află și moldoveanul Tudor Ulianovschi, ex-ministrul de Externe.

Citând surse din OMC, Bloomberg scrie că în afara concursului pentru ocuparea funcției de șef al Organizației Mondiale a Comerțului rămân mexicanul Jesus Seade, egipteanul Hamid Mamdouh și moldoveanul Tudor Ulianovschi.

Cei trei nu ar fi acumulat suficient sprijin în prima rundă din cele trei.

Egipteanul Hamid Mamdouh a confirmat pentru Reuters că acesta este eliminat din concurs, în timp ce echipele candidatului mexican și a celui moldovean nu au oferit, deocamdată, niciun comentariu.

În cursă ar rămâne candidații din Marea Britanie, Coreea de Sud, Kenya, Nigeria și Arabia Saudită.

Postul vacant la șefia OMC a apărut atunci când directorul general brazilian, Roberto Azevedo, a decis să demisioneze la sfârșitul lunii august, cu un an înainte ca mandatul său să expire, în 2012, într-un moment în care OMC se confruntă cu impactul economic al crizei provocate de pandemia de coronavirus (COVID-19) si cu criticile președintelui SUA, Donald Trump.

cotidianul.md

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.