Un incident șocant a avut loc puțin după miezul nopții pe 2 septembrie în Havant, lângă Portsmouth, în Hampshire, Regatul Unit, când un bărbat de aproximativ 30 de ani a fost atacat cu un cuțit într-un parc.
Potrivit poliției, victima a fost grav rănită, iar sora sa a dezvăluit pe rețelele de socializare că bărbatul a fost înjunghiat de opt ori, a suferit o perforație la plămân, dar se află în stare stabilă.
Potrivit ziarului The Sun, la fața locului a intervenit un elicopter SMURD, iar echipa de intervenție de urgență, formată dintr-un medic și personal specializat, i-a acordat victimei primul ajutor. Ulterior, bărbatul a fost transportat la spital, unde este internat în stare gravă, dar stabilă.
Agresorul rămâne de negăsit, iar poliția desfășoară o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale atacului. Un purtător de cuvânt al poliției a declarat:
„Rănile victimei sunt grave, dar nu îi pun viața în pericol. A fost deschisă o anchetă, iar investigațiile continuă.”
Așa cum era de așteptat, incidentul a provocat neliniște în comunitatea locală din Havant, iar autoritățile fac apel la oricine deține informații să contacteze imediat poliția.


