Celebrul funicular portughez „Gloria” a deraiat, miercuri, în capitala Portugaliei, iar până în prezent sunt cel puţin 32 de victime, dintre care 15 morţi, informează Reuters, care citează un bilanţ al echipelor de salvare.
Imaginile filmate la faţa locului arată funicularul, similar unui tramvai şi foarte popular în rândul turiştilor, care transporta persoane pe un deal din capitala portugheză, complet distrus. „Ceea ce putem spune în acest moment este că există mai multe victime”, a declarat, pentru Reuters, Paulo Sousa, şeful echipei de pompieri din Lisabona.
Potrivit presei locale, tragedia s-a produs în urma desprinderii unui cablu care asigura funcționarea mijlocului de transport. Preşedintele Marcelo Rebelo de Sousa a deplâns tragicul accident într-o declaraţie, exprimându-şi speranţa că autorităţile vor stabili în curând cauzele accidentului.

Linia, inaugurată în 1885, leagă centrul oraşului Lisabona, în apropiere de Piaţa Restauradores, de Bairro Alto (Cartierul de Sus), renumit pentru viaţa sa de noapte vibrantă.
Funicularul este operat de compania municipală de transport public Carris.
Cele două vagoane ale sale sunt ataşate la capetele opuse ale unui cablu de transport, tracţiunea fiind asigurată de motoare electrice pe cele două vagoane. Se pare că maşina de la capătul liniei nu a fost avariată, însă CNN Portugal a declarat că pasagerii au fost nevoiţi să sară pe geamuri atunci când s-a produs incidentul.
Funicularul a fost în întreţinere între 26 august şi 30 septembrie 2024. Angajaţii companiei Carris, care operează funicularul, au raportat anterior probleme cu cablul de tensiune, care cauza dificultăţi de frânare.
Un total de 18 persoane au fost rănite, dintre care cinci grav şi 13 uşor, inclusiv un copil. Deocamdată nu se cunoaşte naţionalitatea victimelor. Parchetul a deschis o anchetă cu privire la accidentul mortal, iar cauzele deraierii sunt investigate.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.