Acasă Social A doua zi după alegeri, instituțiile școlare vor avea zi liberă pentru...

A doua zi după alegeri, instituțiile școlare vor avea zi liberă pentru dezinfectare

0

Ziua de luni, 2 noiembrie, a doua zi după alegerile prezidențiale, instituțiile de învățământ vor avea zi liberă pentru dezinfectarea încăperilor. Aceasta se va întâmpla în școlile unde vor fi deschise secții de vot. Despre aceasta anunță ministrul Educației, Igor Șarov.

În cazul când vor fi alegeri în școli, poziția noastră este următoarea: în ziua de sâmbătă și duminică, când vor avea loc alegerile, ele vor activa, iar luni, când trebuie să fie reluat, după vacanță, procesul de studii, noi vom prelungi vacanța, dând posibilitatea ca să dezinfectăm aceste spații. Aceasta a fost o poziție în prealabil care a fost acceptată, inclusiv, de către colegii de la CEC și de prim-ministru”, a declarat Șarov la emisiunea „Puterea a patra” de la N4.

Ministrul susține că aceeași practică se va aplica și în cazul în care va exista al doilea tur de scrutin.

Totodată, Șarov consideră că nu poate fi interzisă organizarea secțiilor de vot în școli acolo unde nu există alte spații pentru acest exercițiu. În opinia lui, interzicerea nu va duce la o bună desfășurare a scrutinului prezidențial.

tv8.md

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.