Qutub Minar, în culorile Moldovei: India marchează Ziua Independenței țării noastre

Redacția SafeNews

Cu prilejul Zilei Independenței Republicii Moldova, celebrul monument Qutub Minar din New Delhi a fost iluminat, în premieră, în culorile tricolorului moldovenesc. Evenimentul, cu puternică încărcătură simbolică, marchează consolidarea relațiilor de prietenie dintre Moldova și India.

Imaginile spectaculoase au fost distribuite pe rețelele sociale de ambasadoarea Republicii Moldova în India, Ana Taban, care a subliniat sprijinul esențial oferit de autoritățile indiene în organizarea acestui gest deosebit.

Qutub Minar, considerat cel mai înalt turn din cărămidă din lume, datează din secolul al XIII-lea și este inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO. Iluminarea sa în culorile naționale ale Moldovei reprezintă o premieră care pune în valoare colaborarea bilaterală și respectul reciproc dintre cele două state.

PUBLICITATE