În noaptea de 24 august 2025, în localitatea Voroteț din raionul Orhei, un accident grav s-a soldat cu moartea unui tânăr de 20 de ani și rănirea altui motociclist în vârstă de 22 de ani. Cele două motociclete, care circulau pe aceeași direcție, s-au ciocnit lateral pe strada principală a localității.
Potrivit poliției, ambele vehicule nu erau înmatriculate legal. În urma impactului, tânărul de 20 de ani a decedat, iar colegul său a fost transportat la Spitalul Raional Orhei pentru tratament medical. Testele efectuate au confirmat că motociclistul rănit nu era sub influența alcoolului.
„La data de 24 august, în jurul orei 02:16, am primit alerta despre accident prin Serviciul 112. Ancheta este în desfășurare pentru a stabili toate detaliile incidentului”, a precizat pentru Unimedia, Elena Băetrău, ofițer de presă al Inspectoratului de Poliție Orhei.
Autoritățile continuă cercetările pentru a clarifica circumstanțele producerii tragediei.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.