Cu ocazia marcării a 34 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova, prim-ministrul Dorin Recean a participat la o ceremonie solemnă organizată împreună cu angajați actuali și foști ai Ministerului Afacerilor Interne și ai Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială „Fulger”.
Evenimentul a fost dedicat memoriei celor care s-au sacrificat pentru libertatea, suveranitatea și integritatea statului. În discursul său, premierul a avertizat că, în ciuda celor trei decenii de independență, Republica Moldova continuă să fie supusă unor amenințări reale – atât din cauza contextului geopolitic tensionat, cât și din cauza acțiunilor destabilizatoare ale unor grupuri infracționale sprijinite din afara țării.
În acest context, șeful Guvernului a subliniat importanța vigilenței și a unității naționale în fața provocărilor actuale, reafirmând angajamentul instituțiilor statului de a proteja valorile democratice și viitorul societății.
De asemenea, Dorin Recean a adresat un mesaj de apreciere profundă veteranilor care au luptat pentru independența Moldovei, precum și forțelor de ordine aflate astăzi în prima linie. El a lăudat profesionalismul și spiritul de sacrificiu al noilor generații de polițiști, care contribuie zilnic la menținerea ordinii, protejarea cetățenilor și apărarea stabilității țării.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.