Franța l-a convocat pe ambasadorul Italiei după ce vicepremierul italian l-a criticat pe președintele francez pentru sugestia de a trimite soldați europeni în Ucraina după război, a declarat sâmbătă o sursă diplomatică franceză pentru agenția Reuters.
Întrebat la începutul acestei săptămâni să comenteze apelurile președintelui francez Emmanuel Macron de a trimite soldați europeni în Ucraina după un eventual acord de pace cu Rusia, vicepremierul Matteo Salvini a folosit o expresie în dialect milanez, care s-ar putea traduce prin „hai, dispari”, scrie mediafax.ro.
„Tu du-te acolo dacă vrei. Îți pui casca, vesta, pușca și te duci în Ucraina”, le-a spus Salvini jurnaliștilor, referindu-se la Macron.
Salvini, liderul partidului de dreapta Liga și totodată ministru al transporturilor în guvernul condus de Giorgia Meloni, l-a criticat în repetate rânduri pe Macron, în special pe tema Ucrainei.
Ambasadorul Italiei a fost convocat vineri, a precizat sursa diplomatică pentru Reuters, acesta fiind cel mai recent episod dintr-o serie de tensiuni diplomatice între Paris și Roma, înainte și după preluarea puterii de către Meloni, în 2022.
„Ambasadorului i s-a reamintit că aceste declarații contravin climatului de încredere și relației istorice dintre cele două țări, precum și evoluțiilor bilaterale recente, care au evidențiat importante convergențe între cele două state, mai ales în ceea ce privește sprijinul ferm pentru Ucraina”, a spus sursa.
Macron, un susținător vocal al Ucrainei în războiul cu Rusia, colaborează cu alți lideri europeni, în special cu premierul britanic Keir Starmer, pentru a obține sprijin pentru Ucraina în eventualitatea unui armistițiu.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.