Acuzarea a cerut vineri pedeapsa cu moartea împotriva fostului preşedinte al Republicii Democrate Congo (RDC), Joseph Kabila, judecat în contumacie la Kinshasa pentru complicitate cu grupul armat rebel M23, susţinut de Rwanda, relatează AFP.
Generalul Lucien René Likulia, reprezentant al Ministerului Public, a cerut judecătorilor Curţii Militare Supreme să-l condamne pe Joseph Kabila la „pedeapsa cu moartea” pentru „crime de război”, „trădare” şi „organizarea unei mişcări insurecţionale”, precum şi la 20 de ani de închisoare pentru „apologia crimelor de război” şi 15 ani de închisoare pentru „complot”.
Joseph Kabila, care trăieşte în străinătate de peste doi ani, a apărut la sfârşitul lunii mai în Goma, un oraş controlat de gruparea antiguvernamentală M23, unde a purtat consultări cu reprezentanţi politici şi ai societăţii civile în vederea, potrivit lui, „contribuţiei la restabilirea păcii” în RDC. De atunci nu a mai fost văzut în ţară, iar procesul său s-a deschis la 25 iulie la Kinshasa, în absenţa sa, în faţa unei instanţe militare.
Estul RD Congo, o regiune bogată în resurse naturale, situată la graniţa cu Rwanda, este sfâşiat de conflicte de 30 de ani. Violenţele s-au intensificat în ultimele luni odată cu preluarea controlului de către M23 asupra oraşelor Goma şi Bukavu, capitalele provinciei Nord-Kivu şi Sud-Kivu. Procuratura a considerat că violenţele comise de gruparea antiguvernamentală M23 în est au cauzat „prejudicii enorme” RDC şi „atrag răspunderea penală şi individuală” a lui Kabila.
Potrivit generalului Lucien René Likulia, Joseph Kabila, „în colaborare cu Rwanda”, a încercat să comită o lovitură de stat împotriva regimului preşedintelui Félix Tshisekedi, care i-a succedat în 2019 în urma unor alegeri contestate.
Procuratura a afirmat că „inculpatul intenţiona să răstoarne armat regimul constituţional în vigoare”, cu ajutorul, în special, al lui Corneille Nangaa, preşedintele Comisiei Electorale Naţionale Independente (CENI) în timpul alegerilor prezidenţiale din decembrie 2018, înainte de a se alătura M23 în 2023 şi de a deveni responsabilul ramurii politice a acesteia, Alianţa Fluviului Congo (AFC).
În RDC, moratoriul asupra pedepsei capitale este în vigoare din 2003 şi a fost ridicat în 2024. Cu toate acestea, de atunci nu a avut loc nicio execuţie.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.