Acasă Extern „Regina ketaminei” își recunoaște vinovăția în cazul morții actorului Matthew Perry. Riscă...

„Regina ketaminei” își recunoaște vinovăția în cazul morții actorului Matthew Perry. Riscă până la 65 de ani de închisoare

0

Femeia bănuită că i-ar fi vândut lui Matthew Perry, vedeta serialului „Friends”, ketamina care i-a provocat moartea va pleda vinovat, a anunţat luni Departamentul de Justiţie al Statelor Unite, informează AFP.

Supranumită în anumite cercuri de la Hollywood „Regina ketaminei”, Jasveen Sangha, în vârstă de 42 de ani, „urmează să pledeze vinovat în mod oficial în săptămânile care urmează”, a precizat parchetul federal din California într-un comunicat.

Aflată în prezent în arest preventiv, femeia americano-britanică riscă o sentinţă de până la 65 de ani de închisoare în cadrul acordului de recunoaştere a vinovăţiei, care include, printre capetele de acuzare, şi distribuirea de ketamină ce a dus la moartea unei persoane.

„Îşi asumă responsabilitatea acţiunilor sale”, a comentat pentru AFP avocatul acesteia, Mark Geragos, citat de Agerpres.

Recunoaşterea vinovăţiei va evita un proces cu juraţi şi va determina parchetul să abandoneze anumite capete de acuzare reţinute iniţial de procurori.

Moartea lui Matthew Perry, găsit inconştient în jacuzzi-ul din locuinţa sa în octombrie 2023, a şocat fanii serialului „Friends” şi a generat un val de omagii la Hollywood.

Actorul, care interpreta personajul Chandler Bing în celebrul serial, vorbise public despre problemele sale de dependenţă.

El lua ketamină sub supraveghere medicală, în cadrul unor şedinţe de terapie pentru depresie. Însă acest anestezic legal este folosit uneori în mod abuziv ca stimulent sau ca agent care induce starea de euforie, iar actorul a căzut din nou în dependenţă în toamna anului 2023, potrivit procurorilor federali americani.

În afara lui Jasveen Sangha, alte patru persoane sunt anchetate pentru implicarea în moartea artistului: asistentul personal al actorului, un intermediar şi doi medici acuzaţi că ar fi exploatat în mod conştient dependenţa actorului, pe care îl numeau „idiot” într-un schimb de SMS-uri.

Un veritabil fenomen cultural, serialul „Friends” a fost difuzat în perioada 1994-2004 şi l-a propulsat pe Matthew Perry pe scena celebrităţii. În culise însă, actorul şi-a ascuns mereu problemele în spatele jovialului personaj Chandler. Actorul ducea de mult timp o bătălie cu dependenţa de medicamente şi alcool.

În cartea sa de memorii, publicată în 2022, a mărturisit că a trecut prin 65 de episoade de sevraj, cheltuind peste nouă milioane de dolari.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.