Acasă Social Oficial: CCI va elibera avize de testare a impedimentului justificator

Oficial: CCI va elibera avize de testare a impedimentului justificator

0

Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova a confirmat că va emite certificate de forţă majoră, care, totuşi, vor fi denumite „avize de atestare a impedimentului justificator”. Ea a reamintit că săptămâna trecută parlamentul a adoptat amendamentele relevante la legislaţie, potrivit cărora CCI este încredinţată funcţia de „de a emite aviz ce atestă circumstanţe survenite ca urmare a unor fenomene ale forţelor naturii, a actelor normative/administrative, a acţiunilor sau inacţiunilor ori altor fenomene/evenimente în afara controlului debitorului de natură a fi invocate ca impediment justificator de neexecutare a obligaţiei acestuia”.

Potrivit experţilor Camerei, această lege „s-a asigurat ajustarea cadrului legal cu prevederile Codului Civil, care a substituit conceptul de „forţa majoră” cu cel al unui „impediment care justifică neexecutarea obligaţiei”.

Procedura respectivă se referă laВ raporturile contractuale comerciale în care cel puţin o parte este subiect al activităţii de întreprinzător sau în care părţile unui astfel de contract au convenit în scris atestarea circumstanţelor menţionate mai sus de către CCI.

Ca urmare a intrării în vigoare a legii respective, CCI va opera modificări corespunzătoare în Regulamentul CCI cu privire la eliberarea certificatelor de forţa majoră şi în Ghidul privind obţinerea certificatului ce atestă forţa majoră intervenită în relaţiile între agenţii economici din domeniul agrar ca urmare a calamităţilor naturale.

După publicarea legii vizate în Monitorul Oficial al RM, Camera de Comerţ şi Industrie va începe procesarea cererilor depuse de către solicitanţi.

infotag.md

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.