Pompierii români trimiși în Grecia pentru a sprijini stingerea incendiilor, unde sunt mobilizați în misiune și pompierii moldoveni, au fost surprinși dormind pe asfalt, lângă furtunurile de intervenție. Fotografia a devenit virală, dar și un simbol al curajului și sacrificiului lor.
Fotografia cu pompierii români întinși pe marginea drumului, adormiți în uniformă după 48 de ore de luptă cu flăcările, a emoționat o țară întreagă. „Pompierii noștri români, băieții noștri, au adormit pe asfalt după 48 de ore de luptă cu focul. Obosiți, dar victorioși, au salvat vieți departe de casă”, este mesajul care însoțește imaginea distribuită pe rețelele de socializare.
După aproape două zile fără odihnă, salvatorii au reușit să limiteze extinderea incendiilor și să protejeze comunitățile afectate, dar epuizarea i-a obligat să se oprească, găsindu-și odihna chiar pe terenul de intervenție.
Grecia trece din nou printr-o perioadă critică din cauza incendiilor de vegetație, chiar în plin sezon turistic. Marți seara, autoritățile au dispus evacuarea localității Kato Achaia, din peninsula Peloponez, după ce un incendiu forestier și de vegetație a distrus deja numeroase locuințe.
Flăcările au ajuns și pe insula Zakynthos, unde, potrivit ERTNews, ard pe un front de 20 de kilometri. În ultimele 48 de ore, pompierii au intervenit la nu mai puțin de 152 de incendii la nivel național. Aproximativ 4.900 de pompieri, sprijiniți de 62 de avioane și elicoptere, luptă fără oprire cu focul.
Pe insula Chios incendiile au afectat grav mai multe zone. Locuitorii satului Limnia au cerut ajutor pe platforma X: „Suntem blocați în Limnia, trebuie să vină repede o ambarcațiune; sunt aici copii și bătrâni”, a scris un utilizator.
Paza de Coastă a evacuat aproximativ 60 de persoane din portul localității, în timp ce fumul dens făcea respirația tot mai dificilă. Înregistrări video postate pe rețelele sociale arată dimensiunea dezastrului, cu zone întregi mistuite de flăcări.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.