O familie din Offenburg, landul Baden-Württemberg, Germania, și-a uitat fiul de zece ani la o benzinărie de pe autostradă, în timp ce se afla în vacanță în Austria, relatează cotidianul Tageszeitung.
Incidentul s-a petrecut pe A8, lângă Holzkirchen, în Bavaria, când băiatul cel mic dintre cei doi frați a mers la toaletă, iar părinții au plecat din greșeală mai departe împreună cu fratele său, care dormea, fără să-și dea seama că lipsește cineva din mașină.
Abia după aproximativ 30 de minute de condus, părinții au observat absența copilului și au sunat imediat la poliție.
Între timp, băiețelul a contactat personalul benzinăriei, care au anunțat autoritățile. Micuțul a fost preluat de o patrulă și dus la secția de poliție, unde și-a așteptat părinții.
Potrivit poliției, copilul a privit situația cu calm, iar vacanța familiei a putut continua după ce toți s-au reunit la secție.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.